Ador mersul pe bicicletă

Așa dor imi este să mă dau cu bicicleta. Nu am făcut-o de ani buni. Ba chiar pot spune că de pe la 10 sau 11 ani. Știu că pe la 6 ani am avut prima bicicleta cu patru roți. Mă dădeam cu ea destul de mult, dar mi-a luat aproape un an să vreau să învăț să mă dau fără acele roți ajutătoare. Mi-a luat puțin până am mers fără ele și apoi am tot avut biciclete.

Mi-am luat una neagră, așa faină, din Ungaria cred. Asta a fost ultima ce am avut-o aici acasă. M-am dat cu ea câțiva ani, până am căzut și s-a rupt o frână. Apoi cred că am vândut-o. În schimb, la bunici am avut tot timpul o bicicletă. Chiar și acum mai am. Le schimbam în fiecare an, deoarece bunicul are un magazin, primea periodic.

Erau second din păcate, dar erau de calitate. Făcute în germania. Nu mi s-a rupt niciodată nimic la ele. Nu a trebui să le repar. Doar pană mai făceam datorită drumurilor pe care mergeam. Am avut simple, cu viteze, negre, verzi, roșii, mari, mici, câteva mărci diferite. Îmi plăceau foarte mult. O vreme am și vrut să le colecționez, dar nu prea avea rost. Mai bine le vindeam.

De la o vârstă am început să merg mai rar la bunici. De atunci pot spune că am renunțat să mă mai dau cu bicicleta. Acum simt așa o dorință de nestăpânit. Chiar îmi doresc, dar nu am unde.

Una e foarte scumpă, iar claitatea este îndoielnică. Nu știu ce să spun, cred că se va pierde acest gând, printre celelalte dorințe și cu asta b-asta. M-am și întristat. Realitatea e asta, nu putem avea tot ceea ce ne dorim, ar trebui să mă bucur în asemenea momente de ceea ce am, nu ceea ce îmi lipsește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *