Învață să-ți programezi activitățile

Am întâmpinat până acum nu foarte mult timp probleme legate de felul în care-mi organizam timpul sau, altfel spus, de modul în care-mi programam activitățile. Sunt un tip destul de spontan și-mi place să fac totul exact cum mă taie capul pe moment. Problema a fost când viața mea s-a transformat într-un mare haos datorită spontaneității mele de care mă bucuram zilnic și am fost nevoit să pun piciorul în prag (cel puțin teoretic) și să devin un om mai ordonat.

Astfel am început prin a-mi programa absolut toate activitățile. În ultima perioadă am lăsat-o puțin mai moale cu acest stil de armată dar am avut un timp în care nu făceam absolut nimic înafară de ceea ce-mi programasem eu. Dacă uitam cumva să cumpăr pâine atunci când era programată asta iar peste zi îmi aduceam aminte că n-am ce să mănânc, nu plecam nici în ruptul capului de acasă ci așteptam următorul moment în care programul să-mi permită să fac asta.

Bine, poate că am exagerat puțin cu acest exemplu dar ca să vă formați o idee despre ce stil de viața aveam o puteți lua în considerare. După cum v-am mai spus mai adineauri, în ultimul timp m-am mai calmat fiindcă preconizasem că tot spre drumul pierzaniei mă îndreptam ținând cont că unele activități mi le programam destul de prost deși în toată agonia mea credeam că totul merge strună dacă mă comport militărește (că tot n-am prins vremea în care armata era obligatorie).

În concluzie vă recomand să trăiți cum știți voi mai bine și cum credeți că vă e mai benefic vouă, ca oameni, dar dacă aveți un stil de viață haotic vă garantez că merită să încercați și să trăiți puțin mai ordonat. Are și dezordinea farmecul ei căci dacă ne-am naște în ordine nu ne-am mai distra dar uneori e ok să avem puțină grijă la felul în care ne programăm activitățile.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?